Construit între anii 1891-1892 după planurile arhitectului George Mandrea, Foișorul a fost inițial proiectat ca turn de apă și de foc, având un rezervor de 750 mc și o înălțime de 42 de metri. Totuși, din motive tehnice, clădirea nu a funcționat niciodată ca rezervor, iar în 1892, aceasta a fost cedată pompierilor, devenind observator de incendii până în 1910, când s-a instalat telefonul.

Foișorul a rămas în serviciul pompierilor până în 1934, după care a fost închis și utilizat ca spațiu de depozitare. Între anii 1960-1963, clădirea a fost consolidată și renovată, fiind transformată în Muzeul Național al Pompierilor, care s-a deschis oficial în anul 1963. Din 1972, muzeul a intrat în subordinea Comandamentului Pompierilor, la inițiativa Comandantului Pamfil Tatu.

Cu un patrimoniu cultural deosebit, muzeul expune aproape 10.000 de obiecte, majoritatea obținute prin donații, ce ilustrează evoluția activității pompierilor români, de la militari și voluntari până la civili.

Foișorul de Foc, inclus pe lista monumentelor istorice, continuă să fie o mărturie vie a trecutului Bucureștiului și a luptei constante pentru protecția cetățenilor. Muzeul își desfășoară activitatea conform normelor metodologice stabilite de Ministerul Culturii și Cultelor și face parte din structura Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.